
Andrei Marin
Medic Primar, Chirurgie Plastică
„Până vom inventa elixirul tinereții veșnice, frumusețea rămâne trecătoare. Totuși, cu ajutorul intervențiilor estetice și a unei vieți echilibrate, putem adaugă câțiva ani buni în care oglinda să zâmbească înapoi către un chip radios și tânăr."Programează o consultație
Despre doctor
Distins specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, cu peste un deceniu de experiență în domeniu. Având competențe avansate în chirurgie reconstructivă, traumatologie, microchirurgie și arsuri, el este dedicat restabilirii funcției și esteticii pentru pacienții săi. În calitate de Șef de lucrări la UMF Carol Davila, București și Secretar general al Societății Române de Chirurgie Estetică, contribuția sa la avansarea chirurgiei plastice este incontestabilă. Doctorul Marin își aplică expertiza și în clinici din Germania, unde este autorizat să practice, evidențiindu-se prin abordarea sa compasională și orientată spre pacient.
Specialități
Arii de expertiză
Asociații și organizații
Experiență profesională
- 2022 - prezent
Șef de lucrări disciplina Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, UMF Carol Davila, București
- 2021 - prezent
Secretar general Societatea Română de Chirurgie Estetică
- 2019 - prezent
Medic specialist Chirurgie Plastică
- 2014 - 2019
Medic rezident Chirurgie Plastică Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”
Educație
Doctor in Stiinte Medicale
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, București
2014 - 2019
„Tehnici moderne în reconstrucția nervilor periferici”. Domnul doctor Andrei Marin are o experientă de peste 10 ani in domeniu chirurgiei plastice. Și-a desfasurat activitatea profesională atât în spitalele din București (Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan”, Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”, Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie si Arsuri), cât și în clinici din Germania, unde are autorizația de a profesa).
Programează o consultație cu Andrei Marin
Suntem aici pentru sănătatea ta. Alege o dată convenabilă și te vom contacta pentru confirmare.
Fă-ne o Vizită
Suntem aici pentru tine, cu o echipă de medici specialiști și o gamă largă de servicii medicale. Vino să ne cunoști și să descoperi cum te putem ajuta.
Ne puteți găsi lângă Biserica „Sf. Nicolae”, Strada Victor Ștefănescu 16, Curtea de Argeș 115300.
Pentru programări telefonice ne puteți suna la 0374 554 334.
Harta interactiva este dezactivata
Pentru afisarea Google Maps avem nevoie de acordul tau pentru cookie-uri functionale.
Acest continut este disponibil dupa activarea cookie-urilor functionale.